Patriarhia romana Biserica Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul si Sfintii Martiri Brancoveni Arhiscopia Bucurestilor

Parohia Înălţarea Sfintei Cruci - Titan

Biserica "Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni"

Corala Brâncovenilor - o nouă prezenţă la Festivalul de la Giurgiu



Corala Brâncovenilor - o nouă prezenţă la Festivalul de la Giurgiu     Duminică, 18 aprilie 2015, s-a ţinut în Ateneul "Nicolae Bălănescu" din oraşul Giurgiu, a VI-a ediţie a Festivalului. Interjudetean de muzică interreligioasă "Lumină din Lumină". Acesta a fost organizat de către Primăria Oraşului Giurgiu, în parteneriat cu Consiliul Local şi cel Judeţean Giurgiu, şi alte foruri interconfesionale.
     Ca şi în ediţiile celelalte, Corală Brancovenilor a Parohiei "Înălţarea Sfintei Cruci" - Titan a luat parte la acest festival de muzică religioasă corală, alături de alte 13 grupuri corale din ţară noastră sau din Bulgaria.

Atmosfera a fost primitoare, vremea a fost călduroasă şi plăcută, astfel încât drumul a fost uşor până în oraşul ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din apropierea Bucureştiului, iar sala a fost neîncăpătoare pentru public.

     Corala Parohiei noastre a interpretat patru piese muzicale, alese de către doamna dirijor Veronica VIZI pentru a fi în ton cu perioada pascală în care s-a desfăşurat festivalul, aceste piese fiind: "Ziua Învierii", "Sfărâmând porţile iadului", "Florilegiu bizantin de Paşti" şi "Hristos anesti/Hristos a înviat".

     Ne-am bucurat să vedem o reacţie pozitivă din partea publicului, care ne-a arătat aprecierea pentru interpretarea pieselor muzicale. De asemenea, Corala noastră a fost printre puţinele care au participat la toate ediţiile acestui Festival, lucru care a fost menţionat şi de directorul Ateneului din Giurgiu.

     La finalul festivalului, fiecare cor a primit de la organizatori câte o diplomă şi un trofeu de participare, precum şi invitaţia de a reveni în anul următor, la o nouă ediţie a festivalului "Lumină din Lumină".

   Autor: Diac. Ionuţ MICIU

Imagine cu doamna Veronica VIZI, primind trofeul de participare în cadrul Festivalului de la Giurgiu